Cum se fac blocuri în centru din activitatea de pază

Autor  Ionel Lespuc   în       1 lunã în urmã     784 Vizualizări.  

Clinicilor este una dintre străzile-problemă ale Clujului. 100% grad de încărcare? Clinicilor a depășit demult valoarea aceasta. La anumite ore, în timpul anului școlar/universitar, pe aici e bine să nu îți faci planuri. În ciuda acestei situații, pe Clinicilor se autorizează “bloculețe”, iar nivelul de înălțime a construcțiilor se ridică.

Avem în fața o autorizație de construire la adresa Clinicilor nr. 31, care urmează să aibă subsol, parter și trei etaje (două etaje întregi și unul retras). În 2019, Consiliul Local aprobase construirea unui alt imobil cu trei etaje la adresa Clinicilor nr. 29. Ambele proiecte îi aparțin lui Dan Bogoș, unul dintre patronii companiei General Security, fondată în 1998. Bogoș este implicat și în Elret SA, o societate din domeniul energiei.

Suprafața de teren pentru al doilea imobil este de 585 de metri pătrați. Amprenta construcției va fi de 165 de metri pătrați, în timp ce 110 mp rămân spații verzi. Înălțimea blocului va fi de 16 metri, cu 11,80 metri la cornișă. 

În jur sunt doar case cu cel mult un etaj, dar planul urbanistic general permite construcții de 16 metri în această zonă.

1.087

de metri pătrați urmează să fie suprafața construită desfășurată a blocului de pe Clinicilor 31.

Dezvoltatorii au propus nouă apartamente, un spațiu comercial și 12 locuri de parcare, dintre care zece subterane. Este exact aceeași situație ca alături, pe Clinicilor 29. Adicătelea 18 apartamente și două spații comerciale, unde probabil că vor veni clienți cu mașina și vor întârzia și mai mult traficul de pe strada. Are dreptul domnul Bogoș să construiască? Sigur că are. Însă și ceilalți clujeni au dreptul să nu stea cu orele în trafic.

În cazul ambelor proiecte, casa de arhitectură angajată este Arhimar Serv.

 

About