Cum scăpăm de traficul din “buricul” Clujului. “Am încurajat eliminarea parcărilor din zona centrală”

Autor  Ionel Lespuc   în       6 luni în urmã     5339 Vizualizări.  

Arhitectul șef al județului, Claudiu Salanță, este un specialist foarte apreciat la Cluj, mai ales de urbaniștii cu care se întâlnește de două ori pe lună în ședințe publice. El a fost invitatul săptămânii la Real Estate Agenda, emisiune produsă de Napoca Live, în colaborare cu Media9. În emisiune, Salanță a discutat despre soluțiile pentru îmbunătățirea traficului din municipiu.

“Am încurajat la un moment dat modificarea PUG-ului Cluj-Napoca să elimine parcările din zona centrală. Poți veni cu altceva în centru, așa că de ce să nu le elimini”, a spus Salanță. Declarația sa vine în contextul în care Primăria caută soluții pentru a îmbunătăți traficul astăzi, nu peste cinci sau zece ani, când vom avea (sau nu) metrou și centură metropolitană. În ultimii ani, municipalitatea a dat drumul unor politici publice menite să descurajeze circulația cu mașina personală (sau să încurajeze transportul alternativ), dar nu suficient de radicale. Cumpărarea de autobuze și troleibuze noi, benzi dedicate, trasee noi, scumpirea parcărilor din zona centrală și amendarea celor care nu plătesc, Cluj Bike, creșterea numărului de piste de biciclete și a spațiilor pentru pietoni sunt câteva dintre politicile publice deja puse în operă.

Salanță a subliniat că mobilitatea nu se referă la mașini, ci la oameni. Care se pot deplasa și altfel decât cu automobile.

“Când discutăm despre mobilitate, nu trebuie să vorbim numai despre mașini. Mașinile nu au nevoie să ajungă dintr-o parte în alta, ci oamenii au. Și atunci, hai să vedem: omul se poate deplasa cu mașina, cu bicicleta, cu trotineta, se poate deplasa cu mijlocul de transport în comun. Hai să vedem cum accesibilizăm asta și mașina o lăsăm la urmă. E necesară, nu o să putem exclude niciodată mașina. Dar (ca să renunți la mașină n.r.) ai nevoie de conectare și de “câștigare”. Trebuie să câștigi ceva. Cât timp mergi cu autobuzul, iar timpul este același ca și cu mașina, nu vei câștiga nimic. Populația va prefera mașina, din comoditate. Trebuie gândite și niște măsuri de stimulare, nu doar de descurajare. Poate firme cărora li se scade impozitul dacă 50% dintre angajați demonstrează că vin la serviciu cu autobuzul”, a afirmat arhitectul șef al județului.

Claudiu Salanță a lăudat modul în care circulă mijloacele de transport ale Companiei de transport public: “Eu sunt chiar impresionat și folosesc autobuzele. Mai folosesc și mașina, nu sunt absurd. Conexiunile sunt bine, calitatea transportului public e excelentă”, a menționat urbanistul.

Vedeți mai jos emisiunea cu Claudiu Salanță:

About