Cu mâna noastră

Am citit cu surprindere despre ultima sperietoare care tulbură opinia publică și activează fricile adormite ale înfricoșaților de serviciu: prezența în atmosferă și acumularea perfidă în locuințe a radonului. Fenomen care, mai nou, este asociat cu creșterea cazurilor de cancer. Care cancer a devenit o adevărată epidemie în lumea bogată, pe cale să devină cauza principală în mortalitatea prematură a ființei umane.

Nu doresc în niciun fel să minimalizez seriozitatea acestei abordări…, dar prea mult îmi sună în genul îngrijorării stârnite de întrebarea: „Știați că apa conține atomi de hidrogen?” Fiindcă, întocmai așa cum apa a fost mereu în noi și în preajma noastră, fiind esențială și indispensabilă pentru existență noastră, la fel radonul – pe care l-am putea poetic numi „respirația planetei”, fiind un produs secundar al fisiunii naturale a uraniului – a fost mereu prezent în viața noastră, din vremea  când ființele monocelulare erau singurele locuitoare ale planetei.

Se pare că umanitatea este ca un fel de Gargantua demăsurat, de amploare cosmică: minte zero și putere infinită. Desigur, puterile omenirii de a scotoci și de a izvodi au dus la progrese spirituale și materiale uluitoare, care au hrănit în oarecare măsură mintea umanității. Dar nu destul: atunci când omul de rând (nu ca avere, ci ca minte – mare diferență, mare…) află și el, dintr-un articolaș cu tentă senzațională, că există un proces natural cu potențial dăunător, se înspăimântă tare de tot și devine agitat. Dacă e tare nevricos, mai găsește și un impostor care s-a orientat fulgerător și vinde „măști împotriva radonului”.

Revenind în registrul echilibrului științific, trebuie să recunoaștem: radonul poate fi o cauză de luat în seamă pentru cancerele pulmonare și traheale. Dar – repet – așa a fost de când lumea și pământul. Desigur, acum știm – și nu ne mai mirăm prostește când vine vorba de cancerul pulmonar: „vai, săracu, n-a fumat o zi în viața lui, și uite-acu…”. Scuze, continuăm să ne mirăm la fel de prostește ca acum 50 de ani – continuăm să ne îmbolnăvim din cauze imaginare, așa cum răcim fiindcă „ne-a tras curentul”…

Un lucru este sigur: într-un mod care pare de neînțeles la o privire de ansamblu, cancerul de toate felurile pare mai degrabă  asociat cu prosperitatea și cu viața sănătoasă decât cu sărăcia și viața lipsită de igienă și îngrijire medicală. La scara întregii umanități, incidența cancerului este de 0,11%. În acest timp, în România incidența cancerului este mult  mai mare, de 2,9%. În cifre absolute, înseamnă 550.000 de cazuri înregistrate pentru cele 19 milioane de români rezidenți pe plaiurile strămoșești. Procentul nu pare „de speriat” . NU, până când înțelegem că perfidul cancer este boala cel mai puțin vizibilă, dar și cea mai debilitantă pe plan social: practic, pentru fiecare dintre cei 550.000 de pacienți există cel puțin două sau trei persoane care suferă în mod direct și au viața perturbată de ciclul spitalizărilor traumatizante, al tratamentelor îndelungate și al recăderilor nemiloase. Adică, peste 10% din populație trăind cu o uriașă presiune emoțională și materială – este mult, prea mult…

Primele zece state din clasamentul mondial al suferinței prin cancer se află în „lumea civilizată” (Australia, Noua Zeelandă, SUA, Canada, plus 6 state Europene). Acestea sunt și zonele cele mai prospere, mai îmbelșugate ca bogăție materială și acumulare culturală – ar fi zis cineva că Danemarca este trista campioană mondială a cancerului? Putem veni cu explicații de tot felul, cum ar fi că în aceste țări prevenția și gradul de tratare a bolilor a crescut foarte mult (după cum spunea Mark Twain  cu ani buni în urmă: „Medicina a făcut asemenea progrese încât nu mai există oameni sănătoși”).

Aș îndrăzni să adaug un dureros codicil la spusele hâtrului american: ȘTIINȚA A FĂCUT ASEMENEA PROGRESE ÎNCÂT NU MAI EXISTĂ UN MEDIU DE VIAȚĂ SĂNĂTOS!. Și aceasta este o mare, uriașă dar imponderabilă problemă, care influențează destinele „lumii civilizate”. Pentru ce imponderabilă? Extrem de simplu: fiindcă știința a făcut uluitoare progrese, toate menite să facă viața ființei umane mai  lesnicioasă și mai delicioasă. Când eu am venit pe lume NU EXISTAU ELECTROCASNICE! (în familia noastră singurul e-casnic era brațul călit al bunicului meu…). Acum avem atât de multe, încât următorul app de succes va fi unul care integrează gestionarea tuturor electrocasnicelor – ce regret că aici nu pot insera acele delicioase emoticoane „mori de râs”…

Dar nimeni nu a evaluat impactul negativ al „progreselor științifice și tehnice” asupra sănătății umane. Cumva…ne-a scăpat…Poate am crezut că suntem zei… sau măcar semizei… și nimic nu ne poate atinge în marea noastră goană pentru atingerea nivelului suprem de confort, în care nu va trebui să facem altceva decât să apăsăm butoane… Ei bine, trebuie să înțelegem că fiecare dintre acele butoane înseamnă o gravă poluare a mediului nostru de viață, fie ea electromagnetică (îndrăgitele noastre telefoane „deștepte” și rețelele wi-fi), chimică (alimente industriale care sunt coktailuri de chimicale) sau socială (standarde de viață care mai mult siluiesc ființa umană decât o stimulează…). Gândiți-vă doar la mult iubita voastră „mașină de uscat haine”, care vă lasă mai mult timp pentru distracții tâmpe,  dar poluează mediul, la fiecare utilizare, cu milioane de microparticule de plastic, invizibile, dar aducătoare de…(ghici ce!)…cancer!

Și dacă vă închipuiți că mediul de viață „civilizat” este sănătos și sigur, vă mai povestesc ceva. Ne împăunăm că trecem la mașini electrice și ne călcăm pe bombeuri ca să obținem una. Câștigul pentru sănătatea mediului este îndoielnic; afectarea mediului este certă. Fiindcă aproape nimeni nu știe că 80% din poluarea asociată cu utilizarea automobilelor este furnizată nu prin gaze de eșapament, ci prin microparticule produse de uzura anvelopelor. Anvelope care, pentru a arăta importanța și „potența” noastră, sunt mereu cât mai mari cu putință, deci producătoare de cantități imense de microparticule dăunătoare. Producătoare de CANCER!

Așa că noi  ăștia, „civilizații”, nu avem îndreptățire să ne plângem de „epidemia de cancer”. Ne-am făcut-o cu mâna noastră.

Mihai E. ȘERBAN