CTP Cluj a lansat astăzi un nou traseu metropolitan

Autor  Ionel Lespuc   în       1 lunã în urmã     4569 Vizualizări  

Mov la Gilău. Compania de Transport Public (CTP) Cluj operează de astăzi un nou traseu din zona metropolitană. Ajunge până la Someșu Rece și Uzina, în comuna Gilău, așezări aflate în inelul al doilea de dezvoltare a transportului metropolitan.

Deocamdată se face o cursă dimineața, spre Cluj-Napoca, și una seara, spre Uzina – Gura Râștii. Pe acest traseu exista un operator privat, care s-a retras la finalul lunii noiembrie.

Cursa de dimineața pleacă la ora 5:45 spre Cluj-Napoca. Stația terminus este la gara feroviară. Întoarcerea este stabilită la ora 16:00, pe traseul gară – Uzina. La întoarcere, autobuzul circulă fără călători. Autobuzul mov oprește inclusiv în Gilău, la intrarea pe DJ 107P.

Prețul unui bilet este 7 lei pe relația Someșul Rece-Cluj-Napoca și 9 lei pe relația Uzina-Cluj-Napoca.

Și demersurile pentru noua cursă Cluj-Napoca – Gilău sunt avansate. Se așteaptă o hotărâre de consiliu local la Apahida pentru ca Gilăul să fie primit în Asociația Metropolitană de Transport Public (AMTP), după ce toți ceilalți membri au votat deja în favoarea comunei. Ultimul a fost municipiul Cluj-Napoca; vineri a fost exprimat votul pro.

Urmează validarea de către instanță și operarea propriu-zisă a traseului pe care acum circulă Sosim Trans SRL. Din informațiile Media9, cel mai probabil de la 1 ianuarie vor intra autobuzele CTP pe ruta Cluj-Napoca – Gilău și vor circula până în capătul satului. Operatorul privat avea stația terminus în centrul comunei.

About