Criza aeroportului clujean. “Așteptăm soluții de la specialistul specialiștilor”

Autor  Ionel Lespuc   în       2 luni în urmã     2211 Vizualizări  

Situație dramatică la Aeroportul Internațional “Avram Iancu”. Mai zboară doar cursele către aeroporturile londoneze Luton și Gatwick. În rest, coronavirus a anulat totul. În lipsa zborurilor, personalul rămâne fără activitate. Directorul David Ciceo a luat primele măsuri de reducere a activității; vor urma probabil și altele.

„În acord cu sindicatele, 18 angajați care cumulau pensia cu salariul au fost concediați. Pentru restul personalului s-au semnat acte adiționale pentru a se accepta lunar două zile fără salariu”, a declarat directorul general David Ciceo, pentru europelibera.org. Au fost regândite prioritățile de investiții și reducerile de costuri, singurele neafectate deocamdată fiind proiectele din fonduri europene pentru care sunt deja semnate trei contracte. 

Pe rețelele de socializare au apărut fotografii cu călători care se înghesuiau în autobuzele care îi transportau de la avion la aerogară. Distanța socială era de 20 de centimetri.

În același timp, David Ciceo a trimis o adresă prin care solicită sprijin financiar de la Consiliul Județean. Am discutat cu Valentin Jucan, purtătorul de cuvânt al CJ. “Știm că sunt probleme la aeroport și este limpede că îl vom sprijini financiar. Nu facem jocuri politice, trebuie să ne asigurăm că aeroportul își va reveni. Trebuie însă mai mult decât o adresă semnată de directorul David Ciceo. Avem nevoie să aflăm exact unde e nevoie de sprijin și să ne fie trimis un plan de redresare”, a spus Jucan.

Este de notorietate conflictul dintre directorul aeroportului și conducerea Consiliului Județean. David Ciceo s-a opus organizării unui concurs pentru postul de director general al aeroportului și a insistat să nu apară membri noi în Consiliului de Administrație.

În presă a apărut informația că trebuie să se întrunească în ședință Consiliul de Administrație al aeroportului și că se așteaptă soluții de redresare de la actualul președinte al forului, Viorel Federiga. Când nu e șef la aeroport, Federiga conduce Asociația de pescuit și vânătoare “Mistrețul”, din Dej.

“Așteptăm soluții de la specialistul specialiștilor, directorul asociației aeroporturilor din Europa și al aeroporturilor intergalactice, David Ciceo. De ce cade acum totul pe Federiga, șeful asociației Mistrețul din Dej? Soluțiile trebuie să vină de la cel mai mare expert în aeroporturi, așa cum se prezintă”, a reacționat ironic Valentin Jucan.

About