Crapă cărămizile în pereți. Probleme la PARK LAKE 2: trebuia predat în februarie, dar clienții încă așteaptă cheile

Autor  Ionel Lespuc   în       1 lunã în urmã     4826 Vizualizări  

Vă aminitiți, poate, că în vară am scris o serie de articole (AICI) despre ansamblul imobiliar Park Lake 2. Despre primele două blocuri construite, greu de explicat cum, peste fostul lac Gheorgheni 2, peste ceea ce în planul urbanistic general era prevăzut ca zonă verde. Legea nu permitea, însă s-a trecut peste ea. Știți povestea, suntem în România. În urma articolelor mele, s-au activat mai multe persoane care au cunoștință despre ce se întâmplă în acest ansamblu. Așa am aflat că ambele blocuri stau terminate, dar nepredate. 

Mi s-a transmis că sunt oameni care și-au vândut fostele locuințe și stau în chirie. Unii dintre ei cu copii mici. Există persoane care au achitat complet valoarea apartamentelor încă de anul trecut. Un singur lucru în desparte de momentul mutării: faptul că nu dețin cheile. De fapt, dezvoltatorii nu le dau nici chei, nici vreun semn de viață; au încetat să le mai răspundă la telefoane. Reprezentanții acestora nu oferă suficiente informații și îi duc cu vorba. “Am plătit 62.000 de euro din 2018 și nu îmi primesc cheile. Ar fi trebuit să le am în februarie”, a spus unul dintre clienți. Cumpărătorii au fost asigurați că lucrurile se vor rezolva în septembrie, dar nici vorbă. Oamenii se feresc să vorbească, de teamă că vor fi amânați și mai mult. Am sunat și noi la reprezentanții dezvoltatorilor: „săptămâna trecută a ieșit extrasul de carte funciară pentru bloc, urmează să le scoatem pentru fiecare apartament în parte”, a venit răspunsul.

Poate cea mai gravă problemă este însă calitatea lucrării. Printre clienții cumpărători circulă un set de fotografii cu ziduri afectate grav în interiorul apartamentelor. Cei care autorizează lucrări pe un lac trebuie să privească și ei cu luare aminte și să își asume. La etajele inferioare, cărămizile au cedat; mai sus, a crăpat doar tencuiala. “Sunt cărămizi sparte în perete. Pușcă pereții de la presiunea pe care o exercită structura asupra lor, pentru că se lasă din cauza solului apos”, a venit explicația unui client. Asta arată modul în care unii investitori construiesc la Cluj: nu contează calitatea, ci să iasă repede banii.

Cum spuneam, Park Lake 2 s-a construit peste fostul lac Gheorgheni 2. Au apărut întrebări despre modul în care a fost pregătit terenul pentru construcție și informații cum că s-ar fi ales o soluție greșită, pe criterii de preț mai mic. Vom vedea ce se va întâmpla, întrucât orice milimetru de deplasare a fundației se transformă într-o catastrofă deasupra pământului. Inspectoratul de Stat în Construcții este prima instituție care trebuie să găsească răspunsuri. Noi am cerut un punct de vedere de la Primărie, care trebuie să facă recepția imobilelor, dar răspunsul încă nu a venit.

Am vizitat și Park Lake 1. Nu e tema articolului, dar și acolo au crăpat pereți. Din fericire, nu este nici pe departe la fel de grav ca în al doilea ansamblu.

Mai este și faptul că, pentru a putea construi în V4, proiectanții au mutat spațiul verde în parcări. Cică urmau să fie parcări înierbate. Povești de adormit copiii, totul s-a transformat într-un spațiu de parcare cât se poate de betonat, ici colo cu câte o tufă, așa cum se vede și în fotografie.

Park Lake 2 este un proiect de patru blocuri cu câte zece etaje. Două s-au construit deja, iar altele două au fost autorizate. Investitorii sunt bucureșteni, oamenii de afaceri Robert Grigorescu (reprezentat în acte de tatăl său, Andrei Aurel Grigorescu) și Ion Claudiu Zaharia, cei doi acționari ai societății Amistar Euroconsult SRL. Ei s-au asociat cu proprietarele terenului, Cecilia-Erna Moszny și Doina Viorica Gâlcescu.

Cea mai mare parte a terenului de 2,2 hectare pe care se dezvoltă proiectul apărea în planul urbanistic general (PUG) din 1999 ca lac și zonă verde, V4. Totul era cuprins în ceea ce, acum 50 de ani, plănuia arhitectul Vasile Mitrea: amenajarea Parcului Est. De altfel, în prezent, Primăria și Ordinul Arhitecților din România pregătesc un concurs de soluții pentru Parcul Est, dar – evident – fără cele peste două hectare răpite pentru a se construi Park Lake. Un șir de documente, planuri urbanistice zonale (PUZ) și de detaliu (PUD), aprobate în Consiliul Local, au permis construirea pe acest spațiu verde reglementat prin PUG. 

Toate detaliile apar în procesul pe care omul de afaceri Mihai Chezan l-a intentat Primăriei. Chezan cere anularea PUZ-ului pentru Park Lake 2 și demolarea blocurilor care au fost ridicate, în opinia sa, prin încălcări ale legilor în vigoare.

About