Continua joacă

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      3 saptãmâni în urmã     584 Vizualizări.  

Suntem cu toții de acord, fără excepție, că acea dulce fază a existenței noastre numită „copilărie” este etichetată drept „vremea jocurilor”. Într-una din faimoasele sale scrieri, Lucian Blaga îl evocă pe un copil care cântă: „Iubirea și înțelepciunea mea este jocul”. Și este adevărat, pe deplin adevărat: întreaga existență a unui copil este construită prin jocuri, care nu sunt în fapt decât simulări ale etapelor următoare din existența lor.

Desigur, putem deplânge faptul neplăcut că, în lumea copilăriei, nu mai există acele jocuri, conduse de intuiția umană de bază, care aveau drept țel împlinirea personalității unui individ și creșterea abilităților sale sociale. Și înlocuirea lor cu „conținut video” inept, menit mai degrabă să ocupe cu orice preț spiritul și timpul fragedelor ființe, decât să le ofere prețioase învățăminte de viață – din acelea pe care doar interacțiunea consistentă cu cei de o seamă cu tine și cu cei care veghează asupra lor pot să le inspire și să le întărească.

Această deficiență a educației timpurii nu face decât să scoată și mai mult în evidență una dintre tarele cele mai triste ale spiritului uman: ființa umană are uriașe probleme atunci când vine vorba despre maturizare. Desigur, unul dintre apelurile sau ordinele cel mai insistent adresate copiilor și tinerilor este tocmai acesta: „E cazul să crești, să te maturizezi și tu odată!” Ceea ce nu înseamnă decât obligația de a se alinia și a accepta fără crâcnire normele prefăcute din lumea adulților, norme sub care aceștia ascund cu măiestrie propria lipsă de maturitate, infantilismul și teribilismul pe care le-au păstrat din vremea copilăriei.

Parada deșănțată pe care toate vedetele cu „vino-ncoa” și toți bogătanii, de toate culorile și stilurile ar fi ei, nu este cu nimic diferită în esență de încântarea cu care copilul se laudă la grădiniță sau în fața prietenilor cu noua sa jucărie sau cu hainele „de firmă”. Dimpotrivă, aceasta este pe deasupra și reprobabilă moral, întrucât nu face decât să întărească îngâmfarea prostească a bogaților fără esență umană și zgândărește nepotrivit admirația lingăilor și ura răzvrătiților.

Din păcate, infantilismul evident al indivizilor și al culturilor pe care ei  le pun pe olaltă nu se oprește la parada socială a propriului dos, a propriei mutre și a propriei bogății. Putem constata că infantilismul este, la scară mult mai extinsă, intelectual, cultural, moral și educațional. Și îi afectează, în măsuri diferite, pe toți adulții speciei noastre. Specie care s-a ridicat de pe temelia animalității și a ajuns o prezență planetară copleșitoare, dar ai cărei prunci trebuie să reproducă, în creșterea lor, anumite etape ale animalității pre-umane, precum și etapele timpurii de evoluție culturală specific umană.

Iar baiul cel mare nu este că tinerii indivizi umani trebuie să treacă prin acest îndelungat și anevoios proces. Baiul este că ei trec fără prea mult folos, fiindcă mult prea mulți dintre ei rămân la nivelul infantilității, fiind infantili în înțelegere, în judecăți, în atitudini și în acțiuni. Ei continuă să joace, întreaga lor viață, jocuri copilărești – sau jocuri „serioase”, dar cu abordări copilărești.

Jocul de-a adevărul. Toată lumea pare să fie interesată în găsirea și proclamarea adevărului – dar nimeni nu este interesat să audă sau, cu atât mai puțin, să cumpănească adevărurile „celorlalți”. Dihonia generalizată s-a mutat de pe băncile de la portiță și din ziarele tipărite în mediul virtual, unde libertatea de exprimare abolește orice obligație de comportament decent. Și este fals, complet fals, că adevărul întotdeauna învinge. De obicei învinge acea afirmație, oricât de neadevărată ar fi ea, care este repetată mai des și cu mai multă înverșunare. Același mecanism cu care ne „educăm” copiii; sau îndobitocim masele de adulți…

Jocul de-a sinceritatea. Este cunoscută ușurința cu care mint copiii. Desigur, minciuna lor este cu greu incriminabilă, fiindcă ei trăiesc într-o lume a lor care, oricât am considera-o de minunată, nu este decât o reproducere crâmpoțită a realității. Începând cu politicienii de toate calibrele, care mint doar pentru a fi realeși, și terminând cu cei care-ți vând cel mai neînsemnat produs, doar pentru un mic folos nedrept, prea mulți adulți își împovărează sufletul cu zgura sulfuroasă a minciunii. Și nici unul nu ține seama de vorbele moralizatoare ale lui Mark Twain: „Nu minți niciodată, și nu va trebui să ții minte nimic”. 

Jocul de-a conștiința. Este unul dintre jocurile preferate, fiindcă te face să pari sincer, principial, implicat și responsabil. Majoritatea doar au învățat să se prefacă, mimând cu mare succes că ar avea oareșce conștiință…când de fapt ei nu au nici pe dracul! Desigur, copiii nu au  – și nici nu pot să aibă – vreo imagine asupra responsabilităților rezultate din acțiunile lor. În cazul adulților, însă, această iresponsabilitate are dimensiuni tragice și urmări catastrofale, fiindcă nimic bun nu poate ieși din aspirații înalte și frumoase care nu sunt întemeiate pe o riguroasă responsabilitate.

Jocul de-a judecata. În nimic nu suntem atât de hotărâți și de neiertători ca atunci când trebuie să-i judecăm pe ceilalți. În general, precum copiii răzgâiați, suntem iuți la critică și înceți, mult prea înceți, la asumarea de răspunderi. Criticăm în stânga și-n dreapta, fără răgaz și fără discernământ, cu vehemență și răutate. Ceea ce la grădiniță este un obicei supărător, care rareori lasă urme pe termen lung, în comunitățile de adulți este o adevărată boală, urâtă și purulentă. Iar atunci când judecata este îndreptată înspre copiii noștri, se produce o adevărată tragedie: ei vor continua să ne iubească pe noi, dar se vor urî pe ei înșiși.

În concluzie, evoluție nu înseamnă să avansezi în vârstă și să acumulezi titluri și averi. Ci înseamnă, după cum bine ura Lucian Blaga, „să crești până la înălțimea frunții tale”.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.