Concurență mare: 12 planșe pentru viitorul cartier-mamut al Clujului

Autor  Ionel Lespuc   în       1 saptãmânã în urmã     782 Vizualizări  

12 pe un loc. E concurența foarte mare, iar șansa ca o idee proastă să câștige este foarte mică. Ne referim aici la concursul de soluții pentru Sopor, viitorul cartier-mamut al orașului, care măsoară 237 de hectare. Arhitecți români și străini au fost invitați să realizeze planul urbanistic zonal, pe care ar urma să îl respecte toți proprietarii de terenuri din zonă. Doar o mică parte din teren se află în domeniul public al municipiului, astfel că PUZ-ul va servi drept masterplan pentru investitori. Lucrările sunt secretizate în faza actuală, cea de jurizare, așa încât nu se știe deocamdată câte dintre acestea sunt opere ale unor arhitecți români și câte ale unor străini. Concursul este organizat de Ordinul Arhitecților din România, la cererea Primăriei.

Ofertele s-au putut depune până în 2 octombrie, iar acum juriul internațional este la Cluj și deliberează. Membrii juriului sunt din Spania, Italia, Bulgaria și România. Rezultatul final va fi anunțat joi, într-o conferință de presă, la Centrul de cultură urbană Casino.

“Zona Sopor este un teritoriu în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, compus din terenuri de diferite dimensiuni, în proprietate privată. Zona a mai fost studiată anterior, dar numai parțial, și s-au elaborat planuri urbanistice zonale pentru unele porțiuni, însă această implementarea fragmentată nu poate asigura o dezvoltare structurată, armonioasă și durabilă a zonei. Primăria municipiului-Cluj Napoca dorește dezvoltarea durabilă a orașului pentru secolul al XXI-lea, vizând să asigure locuitorilor actuali și viitori, condițiile unei vieți de calitate (varietate de locuire, funcționalitate echilibrată, infrastructură adecvată, relație echilibrată cu natura etc.). Deși teritoriul viitorului Cartier Sopor este în cea mai mare parte proprietate privată, autoritatea publică locală dorește ca această nouă dezvoltare, structurată după principii contemporane si sustenabile, să devină un exemplu de urbanizare, în care inițiativa publică și cea privată să poată coopera în interesul tuturor locuitorilor.”, se arată pe website-ul Ordinului Arhitecților din România.

Prin concurs se dorește identificarea unui nou mod de urbanizare sustenabil, orientat spre generațiile viitoare și spre bună conviețuire. Obiectivul este creșterea calității vieții oamenilor în mediul urban prin soluții integratoare și inovatoare.  Primăria municipiului Cluj Napoca asigură finanțarea pentru noua planificare urbană: de la concursul de soluții/ masterplan la elaborarea planului urbanistic zonal și construirea etapizată a infrastructurii și a dotărilor publice.

DECLARAȚIE

Sopor va fi un oraş în oraş, un orăşel în sine. Cât Mănăşturul pe vremea comuniştilor, pentru că acum, cu extensia Câmpului şi altele, are peste 300 de hectare, iar Sopor undeva la 237 de hectare. În noul cartier vor locui între 50.000 şi 70.000 de oameni. Vom alege cei mai buni experţi care să vină se ne spună cât de largi să fie bulevardele, unde va fi loc de grădiniţă, de şcoală etc. Facilităţile necesare omului cotidian trebuie să fie amplasat la maximum 20 de minute de mers pe jos”.

Emil Boc, primarul Clujului

About