Comunismul revine în forță

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      2 saptãmâni în urmã     690 Vizualizări.  

În marea baltă a capitalismului imobiliar a căzut recent o piatră grea, împrăștiind valuri spre toate malurile. Fapt fără precedent: un referendum pus la cale în Berlin a răspuns majoritar „Da” la chestiunea exproprierii marilor proprietari și locatori de locuințe. Doar în Berlin, este vorba despre peste 200.000 de locuințe. Iar locatarii încriminează atitudinea capitalistă cinică și inflexibilă a proprietarilor, care profită de  boom-ul economic și imobiliar local pentru a-și umple și mai tare buzunarele, prin chirii pe care cetățenii nu și le mai pot permite.

Analiștii se îndoiesc că un astfel de demers poate să ducă la oarecare rezultate palpabile. În definitiv, în capitalism știm cu sfințenie și fără tăgadă ceva: proprietatea este intangibilă, paradigma de bază a capitalismului fiind dreptul de a acumula nestingherit bogății nenumărate, cu precădere imobiliare, care să poată fi utilizate în limite legale pentru creșterea și securizarea respectivelor bogății. (La capitolul acesta, s-ar zice că nimic nu a fost inventat de către capitalism, el a dus totul pe culmi încă neatinse…).

Iar acum, bombă! Chiar dacă referendumul are șanse minime să se transforme într-o lege care să exproprieze efectiv proprietarii hrăpăreți și abuzivi (fiindcă, după cum spuneam mai sus, proprietatea privată este sfântă și intangibilă), votul în favoarea exproprierii marilor companii care dețin sute de mii de locuințe este o adevărată revoluție socială. Fiindcă legiuitorii vor trebui acum să cumpănească cu mare atenție și prudență către care dintre părți să încline balanța deciziei.

Un fenomen similar s-a petrecut foarte recent în Spania, unde nemulțumirea populară față de nivelul chiriilor a determinat cabinetul de stânga să imagineze un mecanism de ținere sub control a nivelului acestora, prin impunerea unui plafon maxim proprietarilor care dețin mai mult de 10 proprietăți rezidențiale. Să remarcăm că aceasta se întâmplă într-o țară situată mult sub Germania ca performanță economică. Șomajul în rândul tinerilor este cel mai ridicat din EU (zona euro) – 35%, ceea ce, alături de nivelul exorbitant al chiriilor, este un impediment major în constituirea noilor familii.

După cum bine îi șade unei democrații mature, opoziția conservatoare deplânge „un atac fără precedent împotriva proprietății private”, venit din partea unui „guvern de comuniști care intervine în piețe zilnic”. Asociația oamenilor de afaceri din Spania vede și ea în această inițiativă „o distorsionare brutală a libertății și a dreptului la proprietate”. Așa și este, dar ce te faci cu libertatea de a avea un trai decent? Un sistem care exploatează cetățeanul în momentul dimensionării salariului, și-l mai exploatează odată crunt când trebuie să plătească o chirie, este un sistem care naște nemulțumire și sfârșește prin a fi, mai mult sau mai puțin vehement, contestat.

Nu v-ați pus niciodată întrebarea: cum se face că, după decenii și decenii de campanii de vaccinare devenite adevărate triumfuri epidemiologice, un număr atât de mare de oameni refuză să se vaccineze împotriva Covid-19, iar unii chiar ies în stradă ca să-și strige refuzul în gura mare? Dacă v-ați pus-o, răspunsul este simplu: fiindcă acei oameni au sentimentul că propria viață, implicit luarea de hotărâri în privința ei, este ultimul lucru ce le-a rămas și asupra căruia pot să decidă. Ei sunt mai ales occidentali, sufocați de atâtea reguli, atâtea dări, atâta prefăcătorie și atâta neputință.

Nu veți găsi nici un bogătan ieșit în stradă la proteste. Sunt acolo noii proletari, care navighează cu bărcuțe șubrede prin meandrele unei lumi care îți înșfacă banii și pentru dreptul de a spune „Bună ziua”. Proletari de lux, veți spune, orbiți de orașele lor îngrijite și de vitrinele lor garnisite. Și de dreptul de a vota după cum îi îndeamnă conștiința. Dar sentimentul apăsării, neîmplinirii, confuziei și neputinței pare să crească zi după zi. Și este întrucâtva trist că singurele soluții pe care noii proletari le pot concepe sunt răfuirea cu sistemul (nu până la a-l nimici), sau reformarea lui (nu până la a-l face să dispară).

Greșim dacă ne închipuim că comunismul ar putea cumva învia din morți. Desigur, să nu facem greșeala de a confunda ideile comuniste cu statele comuniste conduse de personaje analfabete și grobiene, a căror singură idee despre dinamica socială era penibila „luptă de clasă”. Nici nu trebuie să numim noile luări de opinie drept „neo-marxiste”, fiindcă și neo-marxismul, precum predecesorul său, are o componentă prea intensă de contestare a structurii și ierarhiei sociale.

Unul dintre cele mai mari rele în istorie este atunci când prostimea se ridică la putere (privind un pic în jur, prea ai sentimentul că acolo a și rămas…). Capitalismul cel democratic ar fi trebuit să respecte formula egalitaristă cu care a pornit la drum: „egalitate de drepturi, egalitate de șanse”. Suntem acum în situația critică potrivit căreia simpla diferență de avere să confere bogătanilor toate drepturile și toate șansele. Iar sărăcanilor li s-a cam aplecat. Ei nu mai sunt interesați în paradigma pompoasă că „cea mai bună societate este capitalismul”.

Dimpotrivă. Un studiu realizat printre tinerii britanici a arătat că aproape 80% dintre ei dau vina pe capitalism pentru criza locuințelor. Iar 75% consideră că criza climatică este „în mod specific o problemă capitalistă”. Pentru ca 67% să declare, la sfârșit, că ar prefera să trăiască sub un sistem economic socialist. Până și în America cea pusă pe fapte mari doar 45% dintre tineri mai cred că orânduirea capitalistă este cea mai potrivită pentru ei…

Ne aflăm într-un moment foarte delicat al istoriei, în care nu avem soluții pentru tarele trecutului și nu avem o viziune pentru provocările viitorului. Într-un astfel de context, principiile călăuzitoare ale comunismului (cu osebire colectivismul, proprietatea comună, lupta de clasă, egalitarismul) par să fie o soluție din ce în ce mai atractivă pentru masele care bâjbâie în căutarea unei fericiri care pare pe veci interzisă în cleștele nemilos al exploatării capitaliste.

Bunule și bătrânule Karl Marx, dormi liniștit: o fantomă bântuie din nou prin Europa.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About