„CMID e un UNTOLD pe mirosuri”

Autor  admin   în       8 luni în urmã     933 Vizualizări.  

O observație ușor de făcut este aceea că pe clujeni nu îi interesează prea mult ceea ce se întâmplă în privința salubrității. Odată ce deșeurile se ridică de la ghena blocului, lumea e fericită, iar ceea ce se întâmplă mai departe nu mai este problema lui. Societatea civilă urlă despre ceea ce se întâmplă cu deșeurile, dar impactul este minor. Probabil de aceea activistul Szakats Istvan a găsit această comparație cu Untold.

Iată ce a scris pe grupul de facebook Clujul Civic:

„Distins clujean, CMID e un UNTOLD pe mirosuri. Iată cum, și ce prognozează asta.
1. Amândoi au fost născuți în condiții de extremă îngăduință a autorităților.
2. Amândoi pretind beneficii neverificabile pentru comunitate.
3. Amândoi poluează. Unul fonic, altul olfactiv.
4. Amândoi încalcă legislații în vigoare.
5. Amândoi sunt reclamați, anual, de sute de cetățeni.
6. Amândoi sunt acoperiți de „instituțiile cu măsurătorile”.
7. Amândoi primesc amenzi de persiflat și de ochii lumii.
8. Amândoi scot textul cu “doar câteva zile pe an”.
9. Amândoi își continuă treaba nestingheriți, și în creștere.
*
Traiectoria de 10 ani a UNTOLD prevestește și traiectoria CMID pe următorul deceniu. Ți-e clar că amândouă te vor mai tot binecuvânta. Pentru că modul, clujene, în care ți-ai îndoit șira spinării cu UNTOLD este același mod în care îți îndoi șira spinării acum și te lași umilit cu CMID-ul.
Atâta ești, atâta poți, atâta capeți”.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.