Clujul primește o poziție cu rang de ministru

Autor  Ionel Lespuc   în       6 zile în urmã     1291 Vizualizări  

Lobby-ul din interiorul PNL a dat roade. Potrivit surselor Media9, Clujul a obținut, aproape sigur, poziția de secretar general al Guvernului. Este o funcție importantă, cu rang, salariu și beneficii de ministru. Pe de altă parte, județul își pierde prefectul, pentru că nol șef al SGG este Mircea Abrudean.

Până acum, Clujul avea în Guvern un ministru, Adrian Oros, PNL, la Agricultură, și un secretar de stat, Hegedus Csilla, UDMR, la Fonduri Europene.

„Încă sunt speculații. Nu vreau sa comentez până nu vedem ce se întâmplă. Sunt foarte mulțumit, onorat și mândru de funcția de prefect pe care o ocup în prezent și că încerc să îmi fac datoria cat mai bine. Vedem ce ne rezerva viitorul”, a declarat Mircea Abrudean, pentru Media9.

Abrudean (foto) are 36 de ani și este din Gherla. El este absolvent de Studii Europene și a avut mai multe funcții în zona politico-administrativă. A fost șeful de cabinet al senatorului Marius Nicoară, dar a fost și președinte al Consiliului de Administrație al Tetarom SA. A fost instalat prefect în 13 decembrie 2019.

Ca prefect, el a avut o prestație bună. A fost pus peste capul PDL-iștilor de la conducerea PNL Cluj, dar în cele 13 luni cât a îndeplinit funcția s-a apropiat de Daniel Buda și Emil Boc, care acum l-au susținut să plece la Guvern.

Media9 a scris AICI că Mircea Abrudean a fost săptămâna trecută la București pentru a forța obținerea poziției de șef SGG.

În zilele următoare vom afla ce partid va pune prefectul de Cluj și care va fi propunerea PNL pentru această poziție. 

About