Clujul care miroase urât. Au găsit vinovatul!

Autor  admin   în       8 luni în urmã     1300 Vizualizări.  

Compania Supercom a fost exonerată, se pare, de orice vină privind mirosul de la Cluj. Autoritățile statului au constatat, după săptămâni de căutări, că duhoarea provine, fără vreo urmă de îndoială, de la Aiton și Rediu.

„Conform ultimelor informații primite de la autoritățile statului, sursa principală a mirosului este împrăștierea găinațului din depozitul de la Aiton și Rediu. Am cerut, imperativ, autorităților de control aplicarea prevederilor legale și eliminare sursei de miros care afectează municipiul nostru”, a transmis primăria pe platforma MyCluj.

Săptămâni la rând, Primăria și Consiliul Județean au aruncat responsabilitatea ba pe umerii Supercom, ba pe cei ai Transavia. Probabil că acum gestul cel mai potrivit ar fi ca firmei care s-a dovedit a fi nevinovată să i se ceară scuze.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.