Clujul ar putea intra de vineri în scenariul galben

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã     2585 Vizualizări.  

Cluj-Napoca a trecut de incidența de 2 la mia de locuitori, iar autoritățile sunt pregătite să declare scenariul galben.

„Așa cum am procedat în cazul fiecărei unități administrativ-teritoriale, intrăm într-o perioadă de observație de 48 de ore conform HG, iar dacă nici joi nu va scădea sub 2/1000, vom convoca CJSU și începând cu ziua de vineri trecem în scenariul galben”, a spus prefectul Tasnadi Szilard.

Ce înseamnă scenariul galben

Scenariul galben, cel privind un risc mediu, presupune între 1,5 şi 3 persoane detectate pozitiv cu noul coronavirus la mia de locuitori, în ultimele 14 zile. În acest caz, au prioritate să meargă la şcoală preşcolarii, elevii din clasele 0-4, dar şi elevii din anii terminali. Restul claselor vor face ore online, însă vor merge şi la şcoală, prin rotaţie.

Alte reglementări în scenariul cu risc mediu:- organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.