Clujeanul care vrea să revină în politica mare, odată cu congresul PNL

Autor  Ionel Lespuc   în       1 lunã în urmã     1350 Vizualizări.  

Săptămâna viitoare va avea loc congresul PNL și toată lumea așteaptă cu sufletul la gură nu atât bătălia Orban – Cîțu, ci să se termine odată. Guvernarea este afectată grav de această dispută internă și încheierea ostilităților va însemna probabil și o liniștire a apelor la Palatul Victoria.

Pe de altă parte, Clujul este extrem de implicat în lupta la vârf. Se știe că liderii locali sunt în barca lui Florin Cîțu, iar un eșec al premierului ar însemna intrarea în disidență pentru Buda, Boc și Tișe. Ludovic Orban este susținut puternic de un alt clujean, ministrul Agriculturii, Adrian Oros. În spatele fiecărui „greu” al partidului se aliniază câte o coloană de primari, viceprimari, consilieri județeni sau locali de prin orașe și comune. Folclorul spune că fanii lui Orban sunt epurați de pe lista de delegați. Dar lista încă nu e gata, așa că vom vedea după ce va deveni publică.

Revenind la titlu, să spunem că un clujean vrea să revină la vârful politicii cu ocazia congresului PNL. Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, vizează o funcție care să-i permită să facă parte din Biroul permanent național. Se spune că ar dori poziția de vicepreședinte (și că Ludovic Orban ar fi vrut să i-o ofere), dar se va mulțumi cu una de vicepreședinte (promisă de Florin Cîțu, asta pentru că prim-vicepreședintele pe zona aceasta ar urma să devină Lucian Bode).

„Încă nu mi-am depus candidatura. Iau în considerare să candidez fie ca prim-vicepreședinte, fie ca vicepreședinte, trebuie să văd ce susținere voi putea obține. Dar nu este o presiune prea mare, nu țin neapărat la funcție”, a declarat Tișe, pentru Media9. Alin Tișe a mai fost vicepreședinte PNL la nivel național.

Pe de altă parte, se știe că Adrian Oros va candida pentru funcția de vicepreședinte. Ministrul clujean, cum spuneam, este în echipa Orban. Asta înseamnă, cel mai probabil, că județul va avea un vicepreședinte atât dacă va ieși președinte Florin Cîțu, cât și dacă alegerile interne vor fi câștigate de Ludovic Orban.

About