Cine construiește Drumul Bistriței. Contract de 23,7 milioane de lei

Autor  Ionel Lespuc   în       5 years în urmã     2164 Vizualizări.  

Unul dintre proiectele mari ale Consiliului Județean Cluj este așa-numitul Drum al Bistriței. Șoseaua ar urma să vină din Sălaj, să taie județul Cluj, la nord de reședința de județ, iar apoi să treacă în județul aflat la nord-est. În total, aproape 32 de kilometri pe teritoriul județului nostru. Lucrarea ar urma să se realizeze din fonduri europene.

“Lucrări de constucții în cadrul proiectului „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională – Traseu Regional Transilvania Nord, Drumul Bistriței, prin modernizarea și reabilitarea DJ 109 (intersecție DN1C – limita jud. Sălaj) de la Km 0+000 la Km 31+976”. Așa apare atribuirea pe website-ul licitatia.ro. 

Licitația a fost câștigată de societatea Dacia Asphalt SRL (Cluj-Napoca, strada Dunării, nr. 20B), controlată de omul de afaceri Gheorghe Petruț, potrivit termene.ro. În total, au existat cinci oferte, din care numai trei a fost admise. Estimarea de costuri era de 31 de milioane de lei, fără TVA, iar câștigătorul a oferit 23,7 milioane de lei. Banii vor veni prin Axa 6.1 (proiecte nefinalizate) din Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

Această licitație sporește semnificativ cifra de afaceri a companiei Dacia Asphalt. În 2017, aceasta a avut o cifră de afaceri de 4,7 milioane de lei și un profit de 1,5 milioane. Firma a obținut sume importante de la CNAIR pentru deszpezirea drumurilor naționale din județul Bistrița-Năsăud.

2020

este anul în care ar urma să se încheie lucrarea, mai exact în data de 30 iunie. Garanția lucrărilor este de 60 de luni.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.