Ce penibil! Primarul din Turda a fost pus pe un tort omagial :-(( În oraș, se fac pariuri: cine îl mănâncă pe Matei?

Nici nu e cazul să vină rușii, Turda merge singură direct spre comunism, dacă o fi ieșit vreodată de-acolo. Doar în comunism ședințele de partid se țineau la „întreprinderea de stat” și doar în comunism se făceau torturi omagiale cu liderul din marțipan montat pe tort, scrie site-ul politica si putere.
Primarul din Turda, Cristian Matei (PNL via PSD) a fost pus pe un tort omagial, fiind imortalizat cum semnează acte. „La mulți ani, domnul Primar”, scrie pe tortul cu banderolă tricoloră.
În Turda se fac pariuri: cine-l mănâncă pe Matei?
Fotografia tortului omagial a fost postată pe Facebook de către Asociația Viitorul Potaissa, un club de karate condus de maestrul sportului Paul Cățănaș. Fost membru PD, Cățănaș a fost consilier local, iar pentru activitatea sportivă a primit diploma de onoare „Credința Cetății”.
„ACS Viitorul Potaissa Turda va urează un sincer și călduros la mulți ani! Multă sănătate și putere de muncă pe mai departe! Vă mulțumim pentru tot sprijinul oferit sportivilor noștri! La mulți ani, domnul Primar Cristian Octavian Matei!”, se arată în mesajul de felicitare ce însoțește poza.