Cât câștigă medicii și asistenții din centrele de vaccinare

Autor  Ionel Lespuc   în       6 zile în urmã     215 Vizualizări  

Primarul Clujului, Emil Boc, a dezvăluit câți angajați vor avea centrele de vaccinare și cât vor câștiga aceștia. Clujul va deschide 11 centre de vaccinare, probabil de luni.

1

medic coordonator, patru medici care asistă la vaccinare, 20 de asistente și 12 registratori medicali va avea FIECARE centru de vaccinare din Cluj. Aceștia vor lucra în două schimburi, întrucât s-a stabilit că procesul de vacciare se va desfășura 7 zile din 7, 12 ore pe zi.

În total, Primăria Cluj angajează 407 persoane: 11 medici coordonatori, 44 de medici care urmăresc procesul de vaccinare, 220 de asistente care primesc pacienții, îi vaccinează și îi urmăresc după administrarea dozei, 132 de registratori medicali, care strâng datele pacienților, le introduc în registrul național și eliberează dovada.

6

luni estimează Emil Boc că va dura campania de vaccinare. “Cel puțin!”

“Nu e ușor să găsim acest personal, vă spun cu sinceritate. Până începe școala vom putea apela la personalul de la cabinete școlare. După aceea, va trebui să găsim alți oameni ca să completăm echipele de vaccinare”, a spus Emil Boc, la Napoca FM.

Cât câștigă angajații centrelor de vaccinare:

  • Medici: 100 de lei pe oră
  • Asistenți: 50 de lei pe oră
  • Registratori: 25 de lei pe oră

Facem un calcul: medicul coordonator, având în vedere că este permanent în activitate, ar urma să câștige 216.000 de lei. 100 de lei x 12 ore x 7 zile.

18.876.000

de lei, adică peste 3 milioane de euro, ar urma să coste cheltuielile cu personalul. De aceea, Emil Boc a cerut ca toate aceste costuri să fie suportate de Guvern.

Primăria mai cheltuie și pentru dotarea centrelor. Un amănunt amuzant: s-a calculat că vor fi scoase la imprimantă peste 1,5 milioane de pagini, întrucât pentru fiecare pacient vor fi listate cel puțin șapte.

La Cluj-Napoca se vaccinează locuitorii municipiului, respectiv cei din Ciurila și Feleacu.

About