Boc: “Aquaparkul se face”

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã     1381 Vizualizări.  

Primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat marți seara, la dezbaterea publică privind tema de concurs pentru Parcul Est, că s-a identificat trei posibile amplasamente pentru un aquapark.

Citește și: Fără aqua, doar parc :). Planuri pentru zona verde din estul Clujului + Toate viitoarele parcuri ale orașului

Miercuri dimineața, Boc a venit cu detalii suplimentare. “Aquaparkul se va face. Sunt trei posibile amplasamente pe care le vom pune pe masă. Nu vă pot spune încă unde, pentru că apare specula imobiliară. Dar există locuri în Cluj.  Nu venim instruziv într-o zonă pre-constituită, așa cum se întâmplă la Parcul Est. Proiectul merge mai departe”, a spus primarul municipiului.

Consiliul Local a aprobat, în martie 2019, studiul de fezabilitate pentru aquapark pe amplasamentul din Becaș, în ciuda protestelor societății civile și vecinilor. Până la urmă, primarul a cedat în fața clujenilor nemulțumiți și a ales să mute proiectul.

Studiul din martie vorbea despre o bază de agrement de 12 hectare cu zone de plajă amenajate pe nisip sau spaţiu verde cu şezlonguri, hamace, baldachine, o zonă de wellness cu diverse tipuri de saună – finlandeză, hammam, cascadă de gheaţă, cameră pentru masaj. „Vedeta” aquapark-ului urma să fie toboganul ”King Cobra”, un echipament cu o înălţime de 17,5 metri şi o capacitate de 480 de utilizatori pe oră.

În apropiere de Cluj se mai realizează un aquapark, în comuna Chinteni.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.