Blocaj în realizarea drumului expres Cluj – Dej: CNAIR a suspendat licitația pentru proiectarea preliminară

Autor  admin   în       2 saptãmâni în urmã     637 Vizualizări.  

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a suspendat licitația pentru proiectarea preliminară a Drumului Expres Cluj-Napoca – Dej chiar în ziua depunerii ofertelor.

Licitația pentru studiul de fezabilitate a fost suspendată ca urmare a solicitărilor de clarificare pe care le-au transmis firmele de proiectare, potrivit economedia.ro. Procedura de achiziție pentru serviciile de proiectare preliminară a fost lansată în 21 februarie 2024 și avea termen de depunere 2 aprilie 2024. În prezent, CNAIR are suspendate licitații pentru trei proiecte majore (etapa proiectare preliminară): Drumul Expres Satu Mare – Oar, DEx Cluj-Napoca – Dej și lotul 4 al Autostrăzii Sudului (a doua licitație).

Licitația pentru studiul de fezabilitate pentru Drumul Expres Cluj – Dej a mai fost lansată în 2021, când patru asocieri de companii depuseseră oferte.

1. Asocierea SC ADURO IMPEX SRL – 3TI PROGETTI ITALIA-INGEGNERIA INTEGRATA S.P.A. – SC SPECIALIST SMART GROUP SRL;

2. Asocierea SC D P CONSULT SA. – SC EXPLAN SRL – SCA TEAHA & FUZESI;

3. Asocierea SC SEARCH CORPORATION SRL – SC PROIECT-CONSTRUCT REGIUNEA TRANSILVANIA SRL;

4. Asocierea SC VIAPONTE ROM SRL – METROUL S.A. – SC CAPITAL VISION SRL.

Media9 a scris și despre licitația din februarie 2024 pentru elaborarea studiului de fezabilitate necesar construirii Drumului Expres Cluj – Dej. Articolul este mai jos:

Pas important pentru construirea drumului expres Cluj-Napoca – Dej

33.493.162,02

de lei, fără TVA, reprezintă valoarea maximă estimată a contractului.

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, valoarea estimată a contractului este cuprinsă între 28.346.272,48 de lei și 33.493.162,02 de lei (fără TVA). Durata acestuia va fi de 21 de luni, din care 18 luni execuție.

Proiectul drumului expres care va conecta Cluj-Napoca de municipiul Dej are șanse minime să se concretizeze până în 2026, având în vedere durata de aproape doi ani de zile a contractelor.

Drumul Expres Cluj-Napoca – Dej va asigura legătura între Autostrada Transilvania (A3) și Autostrada Nordului (Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistrița – Suceava).

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.