Bani europeni pentru o nouă legătură a Clujului cu Autostrada Transilvania

Autor  admin   în       1 lunã în urmã     9524 Vizualizări.  

Consiliul Județean Cluj a fost înștiințat de către Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest, organism decizional care coordonează procesul de dezvoltare regională în întreaga regiune, cu privire la aprobarea listei cu proiectele propuse a fi finanțate prin POR 2021-2027. 

Potrivit unui comunicat al CJ Cluj, transmis marți, presei, cele trei proiecte strategice de importanță majoră pentru județul Cluj, incluse în hotărârea CDR și propuse pentru finanțare, sunt următoarele: 

  1. Drumul de legătură între nodul Ciurila de pe Autostrada A3 și Centura Metropolitană Cluj-Napoca, în lungime de 15 km
  2. Drumul de acces înspre Spitalul Pediatric Monobloc, în lungime de 1,5 km
  3. Varianta de legătură între străzile 1 Mai (DN 1C) și strada Bistriței din municipiul Dej, în lungime de 1,7 km

45

de milioane de euro este valoarea totală a investiției pentru cele trei trasee de drumuri județene

 DECLARAȚIE

Toate cele trei trasee de drumuri județene propuse de Consiliul Județean, care asigură o conectivitate extrem de ridicată la rețeaua de transport TEN-T, au fost incluse în lista proiectelor propuse pentru finanțare din fonduri europene. Valoarea estimată a investiției pentru noile drumuri județene este de peste 45 de milioane de euro”.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj 

Drumurile propuse au regim de prioritate ridicat, principalul lor scop fiind acela de asigurare a unei conectivități sporite între polurile urbane și căile de comunicare încadrate ca şi coridoare ale rețelei europene de transport (TEN-T).

Reprezentanții CJ Cluj afirmă că, prin crearea acestor noi fluxuri de transport, se acoperă unele dintre nevoile principale ale județului Cluj în infrastructura de transport și se creează premisele unei dezvoltări echilibrate a întregului județ.

Unul dintre cele trei drumuri propus pentru finanțare este cel despre care Media9 a scris aici: Un drum județean nou va ieși în Autostrada Transilvania. Investiție de aproape 19 milioane de euro.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.