Avem finanțarea. Peste 500 de milioane de euro va costa Spitalul regional de urgență

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã     555 Vizualizări  

Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan, a semnat contractul de finanțare a Spitalului Regional de Urgență Cluj, proiectul fiind finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020. Păcat că nu îl avem deja. Despre proiect se vorbește de peste zece ani, ar fi fost extraordinar să fie funcțional pe timp de pandemie.

Acesta este primul Spital Regional din zona Ardealului. El va fi construit în comuna Florești, iar investiția acestuia va fi de peste 500 de milioane de euro.

„Durată de implementare este de 107 luni, se va constitui într-un complex de construcții cu 7 etaje (inclusiv subsolul, parterul și 5 etaje superioare) și va avea 849 de paturi. Obiectivul va beneficia de un heliport și de o parcare subterană independentă (cu două etaje), care adaugă un subsol suplimentar la întreaga construcție. Suprafața totală construită a spitalului va fi de aproximativ 151,891 m2, iar amprenta clădirii este de 27.340 m2”, a anunțat astăzi Instituția Prefectului- Județul Cluj.

About