Au hale, dar refuză arborii. Patronii de spații logistice se zgârcesc la brăduți

Autor  Ionel Lespuc   în       1 saptãmânã în urmã     937 Vizualizări.  

Pe marginea DN1, între Florești și Gilău, se dezvoltă o întreagă platformă industrială privată. O mulțime de hale s-au construit, iar altele își așteaptă rândul. Numai că lucrurile nu se fac suficient de civilizat. Între hale și drumul național ar trebui să existe o perdea verde – arată urât de pe șosea toate acele navete, boxpaleți și mașini care încarcă. Nu doar că bunul simț ar cere vegetație, ci a fost și o condiție impusă de Consiliul județean, însă dezvoltatorii au preferat, deocamdată, să ignore solicitarea. Au găsit și portița legală.

Între DN1 și spațiile de logistică a fost prevăzută o zonă verde tampon. De fapt, de la sensul giratoriu Luna și până la autostradă, profilul drumului prevede perdea de vegetație, piste de biciclete, trotuar.

Nu s-a făcut nimic. “Au ocolit cerința Consiliului județean mergând să obțină recepția obiectivului de la primării”, a explicat o sursă Media9. Lucrurile nu sunt însă tranșate. Halele au nevoie de aviz pentru ca mașinile să poată intra direct din DN1. Aceste intrări există, dar nu respectă legea. Ca să intre în legalitate, e nevoie de avizul Consiliului județean, iar aici se poate să apară condiționarea: “Îți dăm aviz dacă faci perdea verde”.

Afacerile de pe DN1, dintre Florești și Gilău, sunt de mare succes. Halele sunt pline de chiriași, unii dintre ei internaționali. Cât de greu o fi să lase 2-3 metri de spațiu verde la stradă, cu arbori plantați, ca să nu se vadă toate tirurile, toată agitația de la încărcare-descărcare? Așa e în țările civilizate, de ce nu se poate și la noi?

 

About