Arhitectul care a proiectat noul Turn al Pomperilor: „Suntem foarte dezamăgiți”. Când speră că va fi gata

Autor  Ionel Lespuc   în       5 zile în urmã     477 Vizualizări.  

Arhitectul Vlad Sebastian Rusu, cel care a câștigat, alături de echipa sa, trei dintre cele șapte concursuri de soluții organizate în ultimii patru ani de către Ordinul Arhitecților din România și Primăria Cluj-Napoca, a fost invitatul săptămânii la Real Estate Agenda, emisiune realizată de Napoca FM, în colaborare cu Media9. Rusu a vorbit despre proiectul “Turnul Pompierilor”, primul din seria de șapte concursuri. Recent, Primăria a reziliat contractul executantului, o firmă italiană, iar primarul Emil Boc a spus că lucrările sunt finalizate în proporție de 85%.

“Pentru noi este o foarte mare dezamăgire, având în vedere că lucrăm la acest proiect din 2017. Având în vedere că a fost primul concurs, ne-am implicat emoțional, pentru că ne-am dorit să oferim un exemplu de arhitectură care să confirme că formula concursului poate să creeze bune exemple în arhitectură. Nu doar pentru Cluj, ci pentru întreaga țară, Turnul Pompierilor putea deveni un exemplu de obiect excepțional rezultat în urma unui concurs de soluții”, a spus Vlad Sebastian Rusu.

Arhitectul a vorbit despre ce va urma la Turnul Pompierilor. “Va trebui găsit un alt constructor. Este nevoie de un calcul al lucrărilor efectuate, iar construcția trebuie pusă în conservare, astfel încât ceea ce s-a construit să nu fie afectat. Sperăm ca în primăvară să se reia lucrările, astfel ca peste un an, în cel mai rău caz, să fie terminate. Tot ce sper eu este ca, pentru cele 15 procente din lucrare rămase, să mai fie constructori interesați”, a subliniat Rusu Acesta a subliniat însă că tot ce s-a făcut până acum este bine executat.

Real Estate Agenda este un proiect editorial Napoca FM, în colaborare cu Media9. Emisiunea poate fi ascultată pe 102.2 FM, în fiecare zi de luni, de la ora 10:05.

About