Aqua park, centru expozițional, parkinguri la intrările în oraș, linii noi de troleibuz. Planurile Clujului care nu s-au mai făcut

Autor  Ionel Lespuc   în       1 lunã în urmã     3489 Vizualizări.  

Fanii lui Emil Boc spun că, la Cluj, totul merge ca pe roate, că mai bine de atât nu se poate decât în rai; pe de altă parte, opozanții săi susțin că realizările sunt doar „public relations”, în traducere lăudăroșenie pe Facebook. Adevărul este, ca de obicei, la mijloc. Experții Băncii Mondiale, care au realizat Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) a Municipiului și a Zonei Metropolitane Cluj-Napoca (ZMC), au evaluat proiectele pe care municipiul și le-a propus în urmă cu șapte ani. Au găsit acolo planuri care au devenit realitate, la un loc cu altele care s-au îngălbenit, uitate la sertar.

Dintre planurile neimplementate, veți vedea că unele par relativ ușoare, te și întrebi ce resort le-a blocat. Brandingul de oraș, de exemplu, alături de o strategie de a atrage turiștii, lipsesc; Oradea ne surclasează la acest capitol. Apoi extinderea liniilor de troleibuz; s-a făcut pe Fabricii, Muncii, dar ne dorim un oraș cu mijloace de transport nepoluante, așa că mai trebuie și alte linii. Promovarea transportului nemotorizat – noi tot spunem aici că nu există politici publice coerente pentru renunțarea la automobil; primarul spune pe vorbe, dar fără să vină cu o strategie care să și creeze efecte.

SIDU 2014-2020 – aferentă exercițiului exercițiului financiar al Uniunii Europene pentru aceeași perioadă – are ca termen final de implementare anul 2023. Vă prezentăm doar câteva dintre proiectele care nu au văzut lumina zilei, așa cum apar acestea în SIDU.

  • Parkinguri de tip park&ride: În implementare P&R Aeroport; în pregătire P&R zona Mănăștur
  • Înlocuirea rețelei de contact pentru tramvaie – Etapa 1: neimplementat
  • Extindere troleibuz Zorilor: neimplementat
    Extindere troleibuz Mehedinți:  neimplementat
    Extindere troleibuz Calea Florești – Str. Bucium:  neimplementat
  • Extindere sistem de închiriat biciclete ”Cluj Bike” – etapa II: neimplementat
  • Reabilitare și extindere zonă pietonală Piața Avram Iancu: neimplementat
  • Amenajarea de coridoare pietonale: neimplementat
  • Aqua Park Grigorescu: Proiect în pregătire (locația nu a fost stabilită încă)
  • Construcția unui centru expozițional și de conferințe regional: neimplementat
  • Construcția de pasaje și pasarele pietonale: neimplementat
  • Construcția Centrului Cultural ”Transilvania”: neimplementat
  • City Branding: parțial implementat (logo)
  • Promovarea transportului nemotorizat: neimplementat

Pe de altă parte, este sănătos să nu cădem în extrema de a spune că nu s-a făcut nimic. SIDU prezintă și proiectele finalizate sau în curs de implementare, care sunt de asemenea numeroase. Priviți doar câteva, culese din SIDU:

  • Înnoirea flotei de transport public: Finalizat (24 tramvaie); Finalizat (50 troleibuze); Finalizat (30 autobuze electrice)
  • Extindere/reabilitare/modernizare străzi, piețe publice și zone pietonale, inclusiv cu implementarea sistemului ”shared space”: Finalizate: Piața Unirii, Piața Lucian Blaga, Str. Ferdinand, Emil Isac, Petru Maior, Napoca, Tipografiei, Emil Isac, Molnar Piuariu etc. În implementare: 21 Decembrie, Universității, Kogălniceanu, Iuliu Maniu etc. În pregătire: zona Pieței 14 Iulie, Pieței Mărăști, Expo Transilvania etc.
  • Creșterea și îmbunătățirea spațiului pietonal în zona urbană și crearea de piste de biciclete: Parțial finalizat și în implementare (de ex. Bd. 21 Decembrie, str. Molnar Piuariu, străzile din zona Parcului Central, str. Bună Ziua etc.)
  • Benzi dedicate pentru TP în municipiul Cluj-Napoca: parțial finalizat (de ex. Piața Cipariu-Ștefan cel Mare-Avram Iancu, Calea Florești, Ferdinand, 21 Decembrie etc.), parțial în pregătire (de ex. Calea Mănăștur)
  • Construcția de parking-uri sub- și supraterane în zonele de congestie a traficului: Finalizate: Hașdeu, Mogoșoaia, Primăverii (2). În pregătire: Azuga-Albac, Gh. Dima, BCU, Bibliotecii, IRA etc.
  • Sprijinirea asociațiilor de proprietari și întărirea colaborării cu aceștia, cu precădere în domeniul parcărilor rezidențiale, a reabilitării termice și a întreținerii spațiilor dintre blocuri: Parțial finalizat: aplicații în implementare și pregătire pentru reabilitarea a circa 7500 de apartamente

About