Apa, binefacere și blestem

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      2 saptãmâni în urmã     1128 Vizualizări  

Apa nu înseamnă doar lichidul binefăcător pe care îl sorbim din pahar sau din căușul palmelor. Pentru miliarde de oameni este singura cale de acces către igienă, precară și aceea câteodată. Hrana noastră depinde în întregime de apă (producție vegetală, animală, preparare). Resursele vegetale care servesc la producerea materialelor textile și a altor nenumărate materii prime industriale depind și ele integral de apă.

Fără apă nu există viață. Întreaga viață terestră a fost calibrată de forțele evoluției să se nască și să fie întreținută de apă. Evoluția vieții terestre, mai ales evoluția omului, este întemeiată în exclusivitate pe apă. Estimări echilibrate susțin că în anul 2100 vom fi peste 10 miliarde de ființe umane colcăind pe această planetă. Și vom fi nu numai mai numeroși, dar și mai bogați (cu putere de consum mai mare) și mai mâncăcioși. Estimările arată că satisfacerea poftelor de consum ale omenirii inflaționiste (imaginați-vă doar ambițiile consumeriste ale proaspăt apărutei clase mijlocii asiatice) va necesita o producție agricolă cu 40% mai mare – din care, după cum știm deja, aproape jumătate va putrezi în gropile de gunoi…

Dacă în decursul istoriei triburi și popoare s-au războit pentru câte un lac, un curs de apă sauun țărm, în secolul 21 s-a ivit riscul ca una dintre cele mai disputate resurse să fie apa potabilă (care, să nu uităm, reprezintă doar 0,0124% din volumul apei prezente pe suprafața planetei). Un procent infim, care scoate și mai mult în evidență cât de rară și de fragilă poate fi această resursă, vitală ca lumina ochilor (și aceasta nu este neapărat o metaforă calpă, fiindcă corpul vitros este alcătuit în proporție de 99% din apă!).

În ciuda acestei importanțe fundamentale, apa este utilizată cu criminală nepăsare. În primul rând, este utilizată din plin pentru a întreține ecosisteme nenaturale, create de om pentru folosul său. Avem în vedere aici culturile agricole, mari consumatoare de apă, multe dintre ele necesitând adevărate băi cu  acest lichid binefăcător (încep să vină la modă culturile hidroponice, în care plantele cresc într-un mediu nutritiv alcătuit preponderent din… apă!). Pe urmă, avem mofturile in categoria peluzelor, utilitate extrem de iubită de către bogătani. Și care, desigur, nu poate fi precum o perie de smarald decât dacă este irigată din belșug cu același binefăcător lichid.

Sunt cazuri în care risipa de apă capătă accente dramatice și criminale. Din rațiuni aproape exclusive de fixație culturală și de modă demențială, anual sunt vândute pe Terra aproximativ 4,5 miliarde de jeans, din care aproximativ 450 milioane doar în Statele Unite ale Consumului Deșănțat. Diverse cercetări arată că pentru producerea unei perechi din această ținută de muncă sunt necesare în jur de 10.000 de litri de apă, din care 7.000 doar pentru producerea bumbacului necesar.

Avem aici o dublă atitudine criminală. Bumbacul este o plantă care are nevoie de mari cantități de apă pentru a ajunge la fructificație. Producerea bumbacului în scopul de a rotunzi atrăgător fundulețul pițipoancelor care se fâțâie prin malluri este cea mai ne-economică și ne-ecologică modalitate de a folosi această prețioasă resursă planetară (apa). În al doilea rând, ritmul halucinant în care se consumă aceste articole de îmbrăcăminte, cu revizii de modă de două ori pe ani și cumpărări la pachet urmate de aruncări la pachet, este una dintre cele mai cinice modalități de risipire a resurselor planetare.

Nu este atunci de mirare că peste tot pe planetă, cu precădere acolo unde populația crește în ritm frenetic (Africa, Asia de sud, Asia de sud-est), apa a ajuns să fie o problemă majoră, de multe ori insurmontabilă. Multe resurse de suprafață sunt utilizate până la ultima picătură sau poluate până la limita imposibilității de mai fi utilizate. Acviferele se golesc în ritm accelerat și evoluția eratică a precipitațiilor nu aduce nicio promisiune că ele se vor reumple cât de cât.

Războaiele viitoare nu vor fi pentru bogății cotate la bursă, ci pentru resurse indispensabile, dintre care cea mai importantă este apa. Iar situații generatoare de conflict încep să apară. Fluviul Nil, care este singura sursă de apă pentru Egipt, stat cu 100 milioane locuitori, se naște prin reunirea în Sudan a două fluvii mai mici: Nilul Alb și Nilul Albastru. Pe Nilul Albastru, Etiopia, altă țară cu populație de peste 100 de milioane locuitori, a început în 2011 construcția barajului pompos numit „Marele baraj al renașterii Etiopiei”, cu mari speranțe de dezvoltare economică prin irigații și producere de electricitate. Deocamdată, un singur lucru este sigur: Egiptul este extrem de nemulțumit de situație și amenință cu tot felul de acțiuni, unele militare chiar.

O scurtă incursiune în culisele geopoliticii: înțelegeți acum pentru ce China s-a încăpățânat să păstreze posesiunea asupra Tibetului, cu toate că din punct de vedere al economiei umane acea vastă regiune semi-aridă nu prezenta niciun interes? Simplu: din Tibet izvorăsc toate fluviile care duc viață în sudul și sud-estul asiatic, din Pakistan până în Vietnam (inclusiv în întreaga Chină), trecând prin furnicarul indian. Ca pârghie de presiune și de negociere, este ceva de o forță ineluctabilă: „Voi să tăceți. Apa voastră vine de la noi”.

În acest moment, China are în lucru o salbă de 11 baraje și hidrocentrale, înghesuite pe traseul chinez al marelui fluviu Mekong, care asigura 20% din captura mondială de pește de râu. O nouă realizare glorioasă a Imperiului de Mijloc. Vecii din aval (Laos, Cambodgia, Vietnam) sunt disperați: lacurile de acumulare chineze sunt pline, iar Mekong devine în sezonul uscat un simplu râu, în care peștii cu greu mai găsesc un loc popice traiului. Peste 60 de milioane de oameni suferă, iar guvernele lor tac; cine să se pună cu colosul chinez?

Și uite-așa, după aurul galben și cel negru, vine la rând noua vedetă a intereselor mondiale: aurul lichid.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About