Analistul George Jiglău, la „Politică mioritică” 5, despre paradoxul în care se află Emil Boc: „Imaginea Clujului e mult mai bună pentru cei care nu locuiesc aici”

Autor  admin   în       1 year în urmã  

Primarul Clujului, Emil Boc, se confruntă cu o situație paradoxală. Are notorietate 100% în sondaje, dar popularitatea sa este în creștere la nivel național și în scădere la nivel local. Dacă până acum investea în campaniile electorale să se vadă la televizor, acum trebuie să se întoarcă la formatorii de opinie locali pentru a încerca să-și recâștige electoratul pierdut.

L-am întrebat pe analistul politic George Jiglău, cadru universitar la FSPAC (UBB) cum a ajuns Boc la acest paradox.

„Emil Boc și-a asumat o responsabilitate mare mai ales prin proiectul metroului, care acum înseamnă deja mai mult decât vorbe. Deocamdată nu cred ca impactul e major, în aceste alegeri, însă s-ar putea să fie în următoarele, în funcție de ce se întâmplă în noul mandat. Nu am în minte acum date concrete comparative la nivel local și național care să arate tendințe în ce privește popularitatea lui Emil Boc (deși probabil există), dar trendul în care se află la nivel național ilustrează două lucruri – faptul că are o imagine bună și suficientă influență la nivel de partid, dar și faptul că Clujul se bucură de o imagine bună. Probabil imaginea Clujului e mult mai bună pentru cei care nu locuiesc aici decât pentru cei care locuiesc aici, de unde și faptul că fluxul de oameni din alte orașe (chiar și din afara țării) care se mută la Cluj nu pare să se oprească. Sigur că imaginea bună a Clujului nu se datorează doar activității de primar a lui Emil Boc, ci mai ales energiei creative, antreprenoriale, culturale, civice pe care le regăsim aici și care capătă forme vizibile și pentru exterior. Cred că administrația locală mai degrabă se străduiește să țină pasul cu această energie, trebuie să creeze contextul care să o acomodeze”.

Analistul George Jiglău, la „Politică mioritică” 1, despre „europarlamentare”: „Mă aștept la un scor foarte bun al AUR+SOS, către 30%”

Analistul George Jiglău, la „Politică mioritică” 2, despre o contradicție: „Când nu e în alianță cu PSD, PNL insistă să se prezinte drept o alternativă la PSD”

Analistul George Jiglău, la „Politică mioritică” 3, despre leadershipul lui Emil Boc: „De ce încă nu vine cineva din urmă care să preia formal bastonul de mareșal?”

Analistul George Jiglău, la „Politică mioritică” 4, despre rolul internetului în campaniile electorale: Apariția AUR ne arată că rețelele de socializare pot crea un impact electoral rapid

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.