Am făcut prerecepția :) Hala Clujana și două clădiri noi de birouri GALERIE FOTO

Autor  Ionel Lespuc   în       2 luni în urmã     1032 Vizualizări  

Luni se va face recepția oficială la acest obiectiv important al Clujului, iar numărul celor care lucrează aici ar urma să ajungă la aproape 3.000. Este vorba despre extinderea parcului industrial Tetarom I, situat pe latura nordică a Dealului Hoia. S-a vorbit despre o inaugurare întârziată în noiembrie 2018, dar nici acum nu este terminat 100%. Încă se mai lucrează la un drum, aflat sub coama dealului. Doar o bandă dintre cele două este asfaltată. Pământul a alunecat și a fost nevoie de trei rânduri de piloți forați pentru stabilizarea lui. 

Media9 a făcut o “prerecepție” și vă invită să să uitați la fotografii ca să vedeți cum arată clădirile și halele.

Clădirea de birouri are cinci etaje, parking la demisol, este din sticlă și ar urma să primească 500 de persoane. Prețul metrului pătrat pleacă de la 7 euro pe lună.

A doua clădire de birouri are capacitatea de 50 de persoane. Aici nu se închiriază nimic. Va fi ocupată de staff-ul SC Tetarom SA. Se va închiria însă spațiul din actualul sediu al societății conduse de Viorel Găvrea, foarte ofertant, în imediata apropiere a Muzeului Satului.

Sunt două hale și fiecare dintre acestea va primi 300 de angajați. Una dintre acestea va găzdui fabrica de încălțăminte Clujana, cea care și-a vândut actuala clădire către Consiliul Județean și va plăti chirie în Tetarom I. Prețul minim pe metrul pătrat este de 5 euro pe lună.

Parcul industrial a fost extins cu 12 hectare, ca urmare a unei investiții de 42 de milioane de lei (fără TVA), acoperită jumătate din fonduri europene, jumătate din bugetul CJ Cluj. Lucrările de modernizare şi extin­dere au fost realizate de asocierea formată din companiile ACI Cluj, Nord Conforest şi Electromontaj. S-au mai investit 26 de milioane de lei pentru stabilizarea versantului. Lucrările au fost executate de Zublin România și Hidroconstrucția.

1.150

este cifra aproximativă a locurilor de muncă pe care le-ar crea deschiderea noilor imobile.

Tetarom I a fost inaugurat în anul 2005, fiind primul parc industrial dezvoltat în judeţul Cluj, pe o suprafaţă de 32 de hectare. În incinta parcului industrial se aflau înaintea extinderii o hală multifuncţională care cuprinde 1.700 mp de spaţii de birouri şi 3.200 mp de spaţii de producţie, un incubator de afaceri cu peste 1.100 mp de spaţii de birouri şi un centru de afaceri. În Tetarom I muncesc în prezent circa 1.800 de persoane.

About