Actualul sistem de învățământ trebuie abandonat!

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      3 saptãmâni în urmã     700 Vizualizări  

Dintotdeauna am avut apucături de termită intelectuală. Când eram copil, cărțile erau cel mai apropiat prieten al meu, și nu-mi lipseau nicicând din preajmă. Din păcate pentru mine, interesat până la obsesie de pătrunderea misterelor existenței materiale, cărțile „de știință” mai că lipseau cu desăvârșire din panelul unei culturi comuniste incipiente, care iubea în schimb știința „practică”, menită să contribuie la formarea specialiștilor în motoare, instalații petroliere, baraje de acumulare…

Și atunci, ce făceam? La fiecare început de an ne așteptau cuminți, pe colțul băncii, manualele care trebuia să ne fie tovarăși într-un an întreg de studiu, cunoaștere și descoperire. Drept urmare, le duceam cu grijă acasă și până spre Crăciun le devoram integral, citindu-le ca pe cele mai palpitante romane de aventuri. Fără îndoială, era o aventură: aventura fără granițe și fără sfârșit a cunoașterii umane.

Dar precizez încă o dată: studiul și cunoașterea sunt marea pasiune a vieții mele. Și nu există viață mai fericită sub soare decât acea viață în care îți poți urma pasiunea, fără să fii nevoit să faci compromisuri triste, apăsătoare sau degradante. Întrucât pasiunea mea nu punea pâine pe masă, am făcut și eu compromisul de a avea o slujbă, pe urmă o firmă… dar numai și numai cu țelul suprem de a-i permite pasiunii mele o viață bogată, tumultoasă chiar.

Aș dori să ne punem de acord asupra unui lucru: cu această pasiune a mea și cu felul în care mi-am orânduit viața, eu sunt o excepție, foarte aproape de singularitate. Majoritatea zdrobitoare a indivizilor umani sunt foarte diferiți de mine. Pentru ei nu contează performanța academică, ci performanța economică: cât au produs, cât au câștigat, ce și-au mai cumpărat, ce au mai agonisit – făcând, desigur, motive de laudă din toate acestea.

Pe mine modelul de școală bazat pe îngrămădeala informațiilor, pe nevoia de memorizare a unor imense calupuri de informație, pe reproducerea lor întocmai pentru a „trece” diverse examene și concursuri, mă aranja de minune și excelam în aceste sarcini pseudo-academice. Dar, privind departe în urmă, pot spune că am întâlnit doar o singură persoană (Mircea, sper că citești asta!) care să dovedească aceeași pasiune pentru cunoaștere și aceeași capacitate de a reține informațiile importante și relevante.

Un scor cam slăbuț, pentru un sistem de învățământ care avea ambiția de a garnisi intelectul copiilor cu toate informațiile de care ar fi avut nevoie în întreaga lor viață, indiferent care ar fi fost traseul lor profesional și personal ulterior. Și acum, după ce am parcurs toate etapele imaginabile ale procesului de învățământ, după ce am fost chiar eu profesor universitar timp de 25 de ani, pot spune cu mâna pe inimă: acest sistem de învățământ trebuie abandonat! Locul său este în rafturile prăfuite ale gloriilor apuse!

Respectivul sistem de învățământ vine cu noi din vremuri îndepărtate, când frecventarea unei școli era un act de excepție (în urmă cu un secol un „bacalaureat” era privit cu același respect ca azi un „doctor docent”!). Ideea de temelie a rămas neschimbată de pe vremea Renașterii și a revoluției industriale: învățământul trebuie să asigure copilului întreg bagajul de cunoștințe de care nevoie pentru viața sa de adult.

Între timp, omenirea a făcut progrese uluitoare. În sistemul de învățământ, mai ales într-o țară atât de dezarticulată cum este România, aceste progrese s-au materializat în aglomerarea catastrofală a informațiilor și în creșterea absurdă a cerințelor generale și specifice. Cu alte cuvinte, tot mai puțini elevi fac față curiculei stufoase și absurde și, colac peste pupăză, li se face pur și simplu greață să mai atingă o carte sau să mai învețe ceva, pentru întreaga lor viață. Părinții sunt sătui, dezorientați și se simt depășiți, profesorii sunt și ei în aceeași situație. În plus, atomizarea socială și exploatarea corporatistă îi împing pe părinți să aștepte ca școala să facă ceea ce le revine lor ca sarcină, dar nu mai pot s-o îndeplinească: să le dea copiilor educația potrivită pentru viață.

Fiindcă aceasta nu face parte dintre atribuțiile școlii. Școala poate să le transmită copiilor cele necesare pentru viața lor profesională, pentru activitatea lor de a-și „câștiga” traiul. Dar școala nu-i poate învăța pe copii cum să-și trăiască viața. Familiile, instituțiile tramei sociale, sunt singurele care pot face acest lucru – și aici, din păcate, avem o imensă și insurmontabilă problemă. Părinții sunt disperați să ajute copiii cu o curiculă școlară pe care ei nu o înțeleg, pierzând din vedere că misiunea lor istorică este complet diferită. Ei trebuie să „producă” oameni educați, echilibrați și integri, nu elevi nevrozați și adulți rătăciți (se estimează că în Japonia 3 milioane de adulți tineri locuiesc cu părinții și nici măcar nu părăsesc cămăruța lor).

După cum spuneam, trebuie să ne despărțim degrabă de vechiul sistem. Informația este mult mai bogată decât cu puțin timp în urmă (priviți doar programele școlare, aglomerate până la delir). Vestea bună este că toată acea informație este la doar un clic distanță. Noul sistem de învățământ ar trebui să integreze degrabă progresele uluitoare realizate de umanitate în domeniul tratării și diseminării informatice a informației. În loc să cerem memorare și automatisme, ar trebui să dezvoltăm în copiii noștri aptitudinile creative și diverse susținute de noile și revoluționarele tehnologii.

Învățământul trebuie să înceteze de a fi un „meșteșug de tâmpenie”. La vremuri noi, instrumente înnoite. Din pâlnie de informații inutile, învățământul trebuie să se transforme în instrumentul puternic al evoluției intelectuale, morale și spirituale a umanității. Cum ne vom găsi curajul?

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About