A murit Les degeaba?

Autor  Mihai E. Serban   în  ,      1 lunã în urmã     804 Vizualizări.  

Vi-l prezint pe Les: bărbat în putere, 59 de ani, își împărțea viața cu partenera sa de 56 de ani. Deși avea pregătire de nivel superior (studii la Cambridge), era un anti-vaccinist convins. Convins fiindcă citise tot felul de bazaconii pe mediile sociale, de unde își clădise convingeri tari ca stânca: vaccinurile sunt periculoase, și singura modalitate de a lupta împotriva Covid este imunitatea naturală câștigată prin trecerea prin boală.

Întreaga poveste este transparentă, fiindcă Les nu era doar un om cu convingeri aparte, ci le și promova intens pe mediile sociale. Și-a declarat public „bucuria de a se fi infectat” – vezi doamne, imunitatea naturală era chiar după colț. Soția l-a crezut orbește că, deh, Les era intelectualul familiei, deci el negreșit știa mai bine. Și a continuat să știe, până când boala l-a răpus în chinuri groaznice. După o săptămână de spital, soția lui a scăpat cu viață – și a declarat că se va vaccina imediat ce doctorii vor autoriza acest lucru.

Mulți vor spune probabil că Les a murit degeaba, fiindcă dispariția sa în chinurile sufocării lente nu a schimbat în nici un fel opiniile împietrite ale celor care se opun cu cerbicie terorii acului cel fioros. Într-un fel, este adevărat, fiindcă s-a constatat că ultimul lucru la care ființele umane renunță sunt cele mai nepotrivite, deplasate, aiurite și prostești idei ale lor. Și nu mă refer aici la modul în care își cheltuiesc energia și timpul pentru a se „documenta” în legătură cu ideile tovarășilor întru credință deșartă, pentru a a-și întări convingerile prin strădanie obsesivă și pentru a răspândi, pe toate căile și în toate împrejurările, respectivele convingeri.

Vreau să mă refer strict la modul în care respectivele idei și principii nu sunt adecvate situației concrete în care se află omenirea. Și aici îmi aduc aminte de o poveste larg vehiculată în anii tinereții mele. Ani în care pe dealul Feleac vehiculele rutiere rămâneau frecvent fără frâne, dar traficul era mult mai rarefiat decât azi, iar toate străzile erau practic cu circulație în ambele sensuri.

Povestea spune că un camion turcesc a rămas fără frâne. Altfel priceput, șoferul turc a reușit, cu semnala sonore și luminoase, să-i țină pe toți departe de traiectoria sa periculoasă. A reușit să încetinească camionul, și avea speranță ca pe tronsonul fără înclinare (Cipariu-Operă-sediul PCR) să-l oprească de tot. Traiectoria sa intersecta unul dintre puținele semafoare ale acelei vremi, la Operă. Semafor care în acel moment afișa „verde” pentru pietoni…

Iar pe trecerea pentru pietoni traversa fără grabă un cuplu în vârstă. Camionul se apropia furtunos, claxonând și făcând semne disperate cu farurile. Iar bătrâneii noștri, în loc să fugă cât îi țineau picioarele pentru a-și salva viața, s-au întors înfipt către camion, vociferând că este dreptul lor să treacă, iar camionul trebuie musai să se oprească! Camionul nu a oprit, iar ei au ratat ocazia de a face cei câțiva pași  care le-ar fi putut salva viața…

Pandemia este ca un camion rămas fără frâne! Virusul nu gândește, nu are nici un dram de activitate cognitivă, nu are emoții și nu face alegeri. Un virus este cea mai mică particulă a vieții, fiindcă „filosofia” lui este cea care stă la însăși temelia profundă a viului: supraviețuiește și înmulțește-te! Iar un virus își îndeplinește menirea cu cea mai rece și mai înspăimântător de implacabilă eficacitate: el silește celulele infectate să producă noi viruși, care se pot propaga mai departe, spre noi gazde.

În întrecerea pentru supraviețuire omul este un jalnic pierzător. El stă proțăpit în mijlocul drumului și îi explică ritos virusului că locul său nu-i acolo, și că ar trebui să se supună unor legi de oameni inventate. Sau, mai rău, precum Les, stau în mijlocul drumului spunând: „După ce camionul mă va izbi, voi deveni imun la izbituri de camion.” Sau, mai rău, stau cu ochii închiși și cu palmele peste urechi, și repetă obsesiv: „Nu vine nici un camion, nu există nici un camion!”

Trist este că mulți dintre cei 4,3 milioane de morți și din zecile de milioane de oameni rămași cu sechele debilitante nici măcar nu erau din categoria stătători-în-mijlocul-drumului. Poate că ei înțeleseseră necesitatea măsurilor sanitare, poate că așteptau izbăvirea dată de vaccinare, poate că mai aveau oareșce planuri de viață… Degeaba! Efortul umanității de a ține sub control pandemia care a bântuit planeta a fost grav subminat de cei care au stat în mijlocul drumului, și au produs un adevărat sabotaj prin lupta lor pentru dreptul la opinie neîngrădită (nici măcar de propriul bun-simț) și la existență ne-mascată (în ciuda tonelor de minciuni cu mască turnate pe mediile sociale).

Virus – omenire: 1-0. Virusul își continuă povestea de succes. Se adaptează cu mare ușurință, ocolind tratamente și vaccinuri (Vezi „succesul” variantelor Delta și Lambda), și poate fi sigur că, odată intrat în marea turmă a umanității, păstorul cu halat alb nu-l va putea niciodată îndepărta definitiv. Și asta, în bună măsură, fiindcă prea mulți dintre noi sunt „colaboraționiști” – oameni care vor neglija sau contesta pericolul virusului (arătând că nu au mai multă minte decât el), sau vor crede prea mult în capacitățile lor (atletul britanic de 42 ani, John Eyers, răpus în ciuda formei sale excepționale), sau își manifestă tembelismul contestând măsurile de protecție sanitară  (în urmă cu o zi 250.000 de francezi au manifestat împotriva permisului de sănătate, considerat a fi „discriminatoriu și abuziv”.)

Și apropo, să nu uit: peste 81% din cazurile recente de îmbolnăvire cu Covid din România sunt printre cei nevaccinați. Cu o creștere semnificativă a numărului de îmbolnăviri printre tineri. Adică în rândurile celor care își revendică dreptul de a se zbengui oriunde, fără a da nimănui socoteală. Inclusiv în mijlocul drumului, fără a le păsa de camionul care vine…

Les, dormi în pace! Moartea ta stupidă ne-a arătat limpede care sunt limitele umanității noastre.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.

About